Parohia Vintilă Vodă

1

ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE. [TOPONIMIE, PREZENTAREA GENERALĂ A LOCALITĂȚII D.P.D.V. GEOGRAFIC, ISTORICO-DEMOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL, ECONOMIC] Localitatea Popești-Leordeni este situată în partea de sud-est a Capitalei, în dreapta râului Dâmbovița, pe Șoseaua Olteniței (DN-4), între kilometrii 8-11, ai acesteia. Zona se bucură de condiții geografico-climatice favorabile, care au fost prielnice continuității neîntrerupte a existenței vieții în această zonă, încă din paleoliticul mijlociu[1]. Găsindu-se întâmplător o parte de amforă cu încrustații neobișnuite (datată ca fiind din secolul I î.Hr.), s-a inițiat o cercetare arheologică în perioada interbelică, continuată după al doilea război mondial, descoperindu-se așezări umane de tipul Glina III[2]. Inițial, aici se aflau două sate: Popești-Români și Leordeni ale căror origini se pierd în negura istoriei, locuri în care au avut conace și moșii, boieri cu ranguri înalte în divanul țării, cum ar fi Hrizea Caridi, marele vistiernic al Țării Românești. Ulterior, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în această zonă s-au stabilit aici câteva familii de bulgari catolici, care inițial fuseseră bogomili (urmași ai pavlicienilor) și astfel a luat ființă satul Popești-Conduratu sau Pavlicheni. Aceste  trei sate au constituit în 1873 comuna Popești-Leordeni, care în anul 2004  a primit statutul de oraș. Pe plan cultural, putem afirma că aici s-a născut și a trăit ultimul mare cronicar al Țării Românești, Radu Popescu. Ca recunoștință și spre aducere aminte a jertfei supreme a unor fii ai localității, lângă Primărie a fost ridicat, în perioada interbelică, un monument al eroilor și după anul 1990 s-a mai construit un monument al eroilor revoluției din 1989.

ISTORICUL BISERICII PAROHIALE. [ISTORIA ZIDIRII EI] Biserica Vintilă–Vodă este monument istoric (cod LMI: IF-II-m-B-15308) și a fost ctitorită de marele vistiernic Hrizea Caridi şi de soţia sa Maria (părinţii cronicarului Radu Popescu). Ea a fost zidită, începând cu anul 1672 și terminată în anul 1676, având hramul Sf. Troiţă, așa cum arată şi [PISANIA] bisericii, păstrată în original: „Cu vreria Tatălui şi cu ajutoriului Fiului şi cu săvârşitul Sfântului D(u)hu, zidetu-s-au acea(s)tă sfântă şi dumnezeească beserică întru censtea şi slava Sfintei Troiţă, dentru osteneal(a) robului lui Dumnezeu, Hrizea v(e)l vistiiar şi soţia lui Mariia, care s-au început în zile(le) răposatului Ion Gligorie Voiivodu şi s-au săvărşitu acumu în zelele luminatului domnu Ion Duca Voivod. Am scris Sep(tembrie) 25 an(i) 1676, l(ea)t 7185”. Numele sugerează că, pe locul actualei clădiri de cărămidă, ar fi fost o altă biserică sau construcție religioasă de lemn construită de voievodul Vlad-Vintilă de la Slatina(1532-1534), probabil în amintirea unchiului și predecesorului său pe tron, cel înecat în Dâmbovița “[…] la Popești(1532), den jos de București[…]”[3]. [ARHITECTURA. PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUCȚII] Biserica are  lungimea de 18,50m, lățimea de 7,90m și înălțimea de 18,65m,  construită  pe plan dreptunghiular, cu o absidă către răsărit, pentru altar, cu o turlă pe naos și una pe pronaos, unde era clopotnița, cu acces pe o scară ascunsă în zidul nordic al bisericii. Zidurile din cărămidă sunt foarte groase conform tehnicii constructive a timpului (1,30m). Biserica a fost restaurată pe cheltuiala Alexandrinei  Hagi-Vasile, proprietara din vecinătatea bisericii, fiind ajutată de doctorul Ioan Nicolescu şi Demetriu Georgescu, arendaşul moşiei, în anul 1889. La restaurare nu s-a mai ridicat turla pe naos, rămânând numai baza, pe care s-a rezemat direct acoperișul, iar la interior naosul a fost boltit cu o calotă sferică pe doi tamburi suprapuși (probabil rămășițe din vechea turlă) ce reazemă pe pandantivi și arcuri, ale căror picioare prezintă o ușoară retragere. Pronaosul este boltit tot cu o calotă, rezemată pe arcuri ce coboară pe pilaștrii din colțuri. Se pare că tot acum se face  și boltirea absidei altarului, pentru că bolta cilindrică și semicalota se reazemă pe o consolă continuă, ca la bisericile mai noi din sec. al XVIII-lea[4]. Zidul originar, despărțitor, dintre naos și pronaos a fost spart de trei arcade rezemate pe coloane foarte groase, simple din cărămidă.  [PICTURA] în frescă a fost înlocuită cu una în ulei, la anul 1889, de către pictorul Ioanidis, în stilul școlii lui Tattarăscu. În urma cutremurului din 1940 pereţii bisericii crapă în mai multe părţi, iar în anul 1943 se face consolidarea acestora cu bare de fier, fără însă a fi afectată pictura în interior sau decorul exterior. În cursul anului 1970 biserica a fost învelită complet cu tablă galvanizată, înlocuindu-se tabla zincată. În urma cutremurului din 4 martie 1977, biserica va suferi grave stricăciuni, când pică tencuiala din interiorul şi exteriorul bisericii. În anul 1978, prin stăruinţa pr. Nicolae Turcu, ajutat fiind de enoriaşii parohiei, acestei biserici i se fac reparaţii capitale. Se pun trei rânduri de centuri de beton în jurul bisericii, se pun stâlpi de beton armat, în părţile unde biserica era grav avariată, renunțîndu-se la stâlpii bolților despărțitoare a naosului de pronaos, favorizând extinderea spațiului în interiorul bisericii, se fac tencuieli în interior şi exterior, punându-se şi marmură pe jos, în interiorul bisericii. În 1983 această biserică a fost repictată în ulei. Noul paroh, pr. Ioan Bondar, a obţinut binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi avizul Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, înaintând un proiect  pentru noi reparaţii urgente, ce se impuneau. S-au demarat astfel, în anul 2012 lucrările de consolidare la partea superioară a bisericii turnându-se o nouă centura din beton armat, s-a înlocuit acoperişul, schimbându-se structura veche de lemn cu una nouă din stejar şi tabla galvanizată cu alta de cupru. Au fost facute reparații la turle și s-au înlocuit ferestrele cu altele noi din lemn de stejar stratificat. Conform aceluiași proiect, în 2014 s-a finalizat construcția unui dren perimetral, exterior zidului bisericii, acesta având rolul de a consolida și a asigura ventilarea şi evaporarea infiltraţiilor apei din temelie. În biserică,  a fost recondițonată catapeteasma şi mobilierul, grav afectate de carii, icoanele și candelabrele. [ANEXE] Între anii 2010-2012, s-au făcut reparații capitale la casa parohială și la cancelaria parohială[OBIECTE VECHI DE CULT, MANUSCRISE ȘI CĂRȚI VECHI] Biserica deţine trei obiecte de cult vechi: o  cruce de binecuvântare din argint inferior, un potir din argint(1895), o cruce din lemn pictată, pentru Sf. Altar(1895). [ȘIRUL PREOȚILOR] Şerban Sin Udrea (1778-????), Constantin Grămăticul (1788-????), Iordache Grămăticul (1789-????), Matei (1791-????), Mihai (1800-????), Ioan (????-????), Constantin (1831-????), Gheorghe (1838-????), Nica (1839-????), Ştefan (1875-????), Gheorghe Păunescu-Sachelarie (1890-1919), Marin Străinescu (1920-1924), Valerian Ştefănescu (1924-1928), Ghenadie Petrescu (1928-1929), Ioan Ene (1929-1967), Nicolae Turcu (1967-2009), Iustin Ardeleanu (din 2004), Ioan Bondar (din 2010).

CIMITIRUL. Parohia deține un cimitir vechi (jumătatea sec. al XIX-lea) și unul nou (1992).

PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI. [ACTIVITĂȚI PASTORAL-MISIONARE, CULTURALE, EDITORIALE, FILANTROPICE ȘI CATEHETICE] Slujitorii au redactat o foaie lunară, intitulată Pagina creștină, la care au contribuit tineri studenţi şi profesori. Parohia are un grup de cateheză și a implementat proiectului național catehetic Hristos împărtășit copiilor. Regulat, membrii Consiliului şi Comitetului parohial organizează pelerinaje la mănăstirile din ţară. Dintre programele filantropice amintim „Dăruind vei dobândi“, pentru persoanele şi familiile nevoiaşe care au nevoie de alimente, medicamente şi îmbrăcăminte.

DATE DE CONTACT PAROHIE. [HRAM Sf. Treime, Sf. Alexandra Împărăteasa, Sf. Ier. Nicolae [ADRESA] Str. Unirii, nr. 26, oraș Popești-Leordeni, jud. Ilfov [OFICIU PAROHIAL] Tel. 021.331.79.11 / e-mail: parohia_ortodoxa_vintila_voda@yahoo.com.

[1] Dan Toma DULCIU, Popești-Leordeni File de istorie trecut – prezent – perspective, Ediția I-a, Ed. Internațional, Popești-Leordeni, 2001, p. 2.

[2] Despre un inventar funerar, datat din secolul I î.Hr., se vorbește în lucrarea Bucureștii de odinioară în lumina săpăturilor arheologice,  redactată de I. IONAȘCU, București , 1959,  în op. cit., p 8.

[3] Radu POPESCU “Istoriile domniilor Țării Românești” în “Cronicari munteni”, vol.I, București, 1961, p. 281.

[4] Nicolae STOICESCU, Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din București, Ed. Academiei RPR, 1960, pp. 257-258.