Parohia Măgurele

_DSC4028

ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE. [TOPONIMIE, PREZENTAREA GENERALĂ A LOCALITĂȚII D.P.D.V. GEOGRAFIC, ISTORICO-DEMOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL, ECONOMIC] Parohia Măgurele este situată în Oraşul Măgurele, care se află aşezat în partea de sud – vest a Municipiului Bucureşti, la cca. 10 km distanţă de Centrul acestuia şi în prezent face parte din judeţul Ilfov. Se poziţionează în partea centrală a Câmpiei Române, în lunca Argeş – Sabar (Câmpia Vlăsiei). Este alcătuită din 5 sate, fiecare sat având biserica sa: Măgurele, atestat în 1582; Vârteju, fost sat reşedinţă de comună (1912 – 1966); Aluniş, în continuarea satului Măgurele (localnicii îl numesc şi “Broscărie”, zona fiind locuită de grădinari de origine bulgară); Dumitrana, situat în lunca Argeşului, la 5 km distanţă de reşedinţă; Pruni, cu o poziţie oarecum mai izolată1. Actualul oraş Măgurele a fost succesiv, declarat comună, oraş, comună şi iarăşi oraş, astfel: în 1876 (?) a fost numită Oteteleşanu (Măgurelele-lui-Oteteleşanul) – comună rurală; la 17 Februarie 1968 – comună, i se schimbă numele în Măgurele; la 18 Aprilie 1989 – oraş; la 22 Ianuarie 1990 – comună, iar la 29 Decembrie 2005– oraş2. Între 23 Ianuarie 1981 (DCS No. 15) şi 12 Aprilie 1996 a făcut parte din Sectorul Agricol Ilfov (SAI), rezultat din reorganizarea administrativă a Judeţului Ilfov, prin care teritoriul acestuia a fost împărţit între SAI şi judeţele Călăraşi, Dâmboviţa şi Giurgiu3. Oraşul îşi trage numele de la moşia Măgurele. În secolul XIX, mai exact în ianuarie 1820, moşia Măgurele făcea parte din plasa Sabarului-de-Jos şi cuprindea trupurile: Măgurelele-lui Asan (sau/şi Măgurelele-lui-Gherman) şi Măgurelele-lui-Vrana4. La 1900, comuna rurală Măgurelele-lui-Oteteleşanul era compusă din patru sate: Dumitrana, Filipescu=Măgurelele-lui-Filipescu, Ghermani=Măgurelele-lui-Asan şi Oteteleşanu=Măgurelele-lui-Oteteleşanu (-lişanul). Moşia comunei (S = 2095 ha) era stăpânită atunci de Institutul Oteteleşanu, Fraţii Ghermani, doamna Laptev, Statul şi locuitorii. Proprietarii principali deţineau 1400 ha, iar locuitorii 695 ha. La nivelul anului 2000, oraşul Măgurele, aşa cum am arătat mai înainte, deţine o suprafaţă de 4285 ha, el extinzându-se în sud prin satul Pruni şi la vest prin satul Vârteju5-10. In localitate există situri arheologice identificate în mai multe puncte şi repere istorice11,12,13. Un element central al segmentului istoric al aşezării, care a definit în bună măsură şi reperele sale culturale şi economice din ultimele veacuri îl reprezintă “Ansamblul fostului conac Oteteleşeanu”[1]. De-a lungul veacurilor, încă de pe la prima atestare documentară a aşezării18, sforile de moşie care alcătuiesc nucleul central al parohiei au trecut în stăpânirea marilor familii de boieri, printre care enumerăm boierii Cojeşti, Izvorani, Doamna Stanca – soţia lui Mihai Viteazul, Leurdenii, Goleştii, Cantacuzinii, Slătinenii, Brezoienii, boierii Vrana şi apoi Otetelişanii. Ultimele două familii au fost şi cele care au determinat zidirea bisericii “Sf. Împăraţi Contantin şi Elena18. Tot ele sunt şi cele care au definitivat structura Ansamblului. Pe moşia lui Ioan Otetelişanu a luat fiinţă Institutul “Ion Otteteleşanu” şi apoi Institutul de Fizică, patronate de Academia Română19. Institutele de Fizică de pe Platforma Măgurele, rezultat al evoluţiei celor precedente, apropierea şi dezvoltarea Municipiului Bucureşti şi intrarea într-o nouă etapă istorică după 1989 au transformat aşezările de la Măgurele şi pe oamenii ei. Deşi în secolul XXI, oraşul a devenit un adevărat “creuzet” ce amestecă oameni, idei, stiluri de viaţă şi de muncă variate, bisericile rămân reperele călăuzitoare ale oamenilor si aparţin acestor locuri.Cele cinci biserici din orasul Magurele sunt: 1) Biserica “Sf. Imparati Constantin si Elena”- Magurele; 2) Biserica “Sf. Treime”- Gherman; 3) Biserica Sf. Ioachim si Ana”- Varteju; 4) Biserica “Adormirea Maicii Domnului”- Nefliu; 5) Biserica “Sf. Treime”- Dumitrana.

ISTORICUL BISERICII PAROHIALE. [ISTORIA ZIDIRII EI] Construite iniţial, probabil, din lemn, bisericile s-au ridicat ulterior din zidărie portantă. Astfel, pe harta Specht, din anul 1791, ridicată de austrieci20, pe locul actualei biserici nu era specificată nici o construcţie din zid. Totusi, harta indica o biserica cu cimitir în vatra vechiului sat, numit atunci Mogurel in Vale. Aceeasi informatie se desprinde și din scrierile Prof. Petre Roman:”Biserica satului era în Oteteleșanu Vale, iar cel mai vechi monument păstrat este biserica construită de vornicul Asan, la 1797, in satul Gherman”13. La 13 mai 1832 este consemnată sfinţirea bisericii de aici (D 138 – 1850 – 1972, f. 110), posibil, în urma unei refaceri datorată fraţilor Vrana21. Este foarte probabil ca, odată cu refacerea bisericii, cei doi fraţi să fi întreprins lucrări şi asupra reşedinţei boiereşti. Se poate presupune că o gândire asemănătoare ar fi putut avea şi Iancu (Ioan) Otetelişanu la intervenţiile asupra Ansamblului de după 1 septembrie 184019. Este posibil ca biserica din Mogurel ai Dial (Otetelesanu Deal), totuși să fi fost ridicată, conform Listei Monumentelor Istorice din 1991/1992, la sfârșitul sec. XVIII, odată cu preluarea sforii de moşie în familia Brezoienilor. Nu se cunosc cu certitudine numele ctitorilor, cum nu se cunosc numele autorului şi ai meşterilor ce au ridicat-o, nici numele pictorului. Nu avem informaţii asupra arhitecturii iniţiale şi picturilor, dar se pare că în a doua jumătate a secolului XIX, atunci când a fost refăcută, arhitectura a fost schimbată, iar din picturi nu a rămas nimic. Este foarte probabil ca prenumele ctitorului iniţial să fi fost Constantin (Constantin Vrana, poate împreună cu fiul său Christache Vrana sau Costandin Brezoianu?). Interesant este că fiul acestuia se numea tot Constantin, iar soţia lui, Elena. Evident, hramul bisericii a rămas cel iniţial. Biserica a fost refăcută după 1850. Cauzele nu le ştim, fie obiective – urmare a cutremurelor; fie subiective – o nouă linie de arhitectură care se încadra cu cea a Castelului Oteteleşanu, fie amândouă. Cert este că finalizarea ei a reprezentat încheierea Ansamblului Oteteleşanu – Măgurele în forma originală (cca. 1830 – 1855)19. Nu se cunoaşte până în prezent numele arhitectului de la 1850 – 1853. (posibil acelaşi cu cel al clădirii principale a curţii boiereşti, Xavier Villacross) şi nici al meşterilor ce au refăcut-o. Se cunoaşte însă, numele pictorului ce a executat pictura murală şi icoanele. Este pictorul Gheorghe M. Tattarescu (conform LMI 1991 / 1992: “…pictor Tattarescu Gheorghe.”), el fiind unicul realizator al picturii într-un stil aparte, care face trecerea de la repertoriul bizantin la cel al Renaşterii. Ca început de drum nou, în pictura românească din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, această pictură avea o mare însemnătate. Practic, a fost primul contract semnat la revenirea în ţară a pictorului Gheorghe M. Tattarescu. La biserica din Măgurele, pictura murală, iconostasul și icoanele au fost făcute de pictorul Gheorghe Tatarescu dupa întoarcerea din călătoriile de studii din străinătate, probabil în anul 1853 (conform unei liste în care Tatarescu a notat bisericile lucrate de el între anii 1852-1880, lista care începe cu biserica din Măgurele)27. Programul iconografic este redus și dispus, în special, pe boltiri și în forma unor tablouri independente pe pereții laterali, mai precis, câteva scene care acoperă suprafața boltirilor și pereții laterali ai bisericii. Conform cutumelor vremii, biserica a fost predată “la cheie”, respectiv cu întreg inventarul bisericii realizat tot sub semnul pictorului Tattarescu23. Ctitorii bisericii refăcute sunt Ioan și Elena Oteteleșanu, așa cum reiese din scrierile și documentele publicate de-atunci încoace. Pisania originala a bisericii refăcute nu mai există. Cert este că nu avem date despre existenţa picturii ctitorilor și nici a pisaniei, sau momentul transformărilor. Ceea ce a rămas este pomelnicul din absida stângă. Sunt pomeniţi “Morţi: Şervanu, Lucsandra, Elena”; este vorba despre Şerban, tatăl lui Ioan Oteteleşanu (mort înainte de 1809), Luxandra, mama (moartă în 1842) şi Elena, o soră (moartă înainte de 1842). Faptul că aceşti membri ai familiei Oteteleşanu sunt morţi la data întocmirii pomelnicului bisericii, arată că ea a fost construită / refăcută după 1842. Sunt pomeniţi “Vii: Ioanu, Elena, Costandinu, Luc(s)andra, Ioanu, Valiţa”, este vorba despre Ioan Oteteleşanu, Elena Oteteleşanu, Constantin Oteteleşanu (fratele lui Ioan), Ruxandra (una dintre surorile sale, măritată cu Dimitrie Polizu Micşuneşti). Este foarte incitant de a afla cine sunt ultimii doi: Ioan şi Valiţa; posibil, primul preot paroh şi soţia, sau alţii ce au participat cu bani la ctitorie. Dată fiind această înşiruire, ctitori au fost doar Ioan şi Elena sau toţi cei şase ?! Pisania originală de la 1853-1855 devine foarte importantă în această interpretare24. Oricum, trecerea lui Ioan şi a Elenei mută data de refacere după 1850, foarte probabil cu terminarea construcţiei în 1853, aşa cum menţionează LMI 1991 / 1992. Singura imagine originală, la aproximativ 10 ani de la finalizarea bisericii este o fotografie exterioară făcută din dreptul porţii secundare de acces la Conac / Castel şi prezentată de artistul Franz Duschek – tatăl, în albumul său “Vues de Magoureli” (1863 – 1869). Studierea cadrului general relevă următoarele aspecte: exteriorul bisericii este diferit faţă de cel existent în prezent. Era împrejmuită de un gard din cărămizi, asemănător cu cel al curţii boiereşti, iar între gard și zidul bisericii era o mică grădină. În spatele bisericii, era cimitirul. În fundal se văd copaci mari şi în plan îndepărtat măgurile19. [ARHITECTURA. PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUCȚII] Biserica este construită din cărămidă subţire şi a fost înzestrată cu odoarele şi obiectele necesare de către Ioan şi Elena Oteteleşanu, dându-i-se ca hram Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi, al doilea hram, Sfântul Ioan Botezătorul. Biserica în sine e monumentală, în plan trilobat, cu exonartex, pronaos,   naos si altar.

Exonartexul tavanit este dezvoltat pe axa transversală și încadrat de doua încăperi laterale, prin cea din sud făcându-se accesul printr-o scară curbă la cafasul de deasupra. Din pronaosul boltit cu o semi calotă descarcată pe arce în plin centru, se trece în naos printr-un arc dublu amplu. Naosul cu două abside semicirculare la interior și poligonale la exterior este încununat cu o turlă sprijinită pe pandantivi. Trecerea spre absida altarului se face printr-un al doilea arc dublu cu aceeași deschidere amplă și este semicircular. Ca arhitectură bisericească apare deci, destul de interesantă: este în formă de cruce, cu o turlă mare în mijloc, iar în faţă are clopotniţa mascată de un fronton ce o apropie de statutul bisericilor gotice, iar la cele două extremităţi ale frontonului se află două mici turle care sunt simulate. Biserica are o lungime de 26 metri şi lăţimea de 5 metri. Altarul este despărţit de naos printr-o catapeteasmă de lemn pe care sunt fixate, într-un cadru simplu cu icoanele împărăteşti, icoanele hramului şi icoanele de dimensiuni mai reduse (26/24 cm.) cu proorocii Vechiului Testament, iar în rândul al doilea de sus în jos, Praznicele Împărătești. Toate aceste icoane sunt pictate în ulei pe lemn şi sunt detaşabile. „Cina cea de Taină”, o icoană mai mare, întrerupe la mijloc cele două rânduri de icoane menţionate mai sus. În partea de sus a catapetesmei străjuieşte „Sfânta Cruce” cu chipul Mântuitorului răstignit. Icoanele acestea, prin armonia liniilor, a proporţiilor şi redării detaliilor şi mai ales a culorilor în care predomină roz-albastru, sunt adevărate capodopere pictate de Tattarescu. Suspendat şi ancorat la baza turlei mari se află un policandru cu 18 braţe, pe două rânduri din bronz, care simbolizează vrejul lui Iona din Vechiul Testament, atunci când se retrăsese la marginea cetăţii Ninive. Acest policandru, prin felul în care reproduce un dovleac galben cu vrej cu frunze, cu flori şi cu fruct, este o piesă artistică rară. Tot aici, în naos se află cafasul pentru cor, care, după înfiinţarea Institutului Ioan Otteteleşanu, era format din elevele primite în acest institut. Din anul 2005 biserica a intrat într-un amplu proces de consolidare,  reparare și restaurare. Proiectul a fost întocmit și urmărit de domnul arhitect Aurel Ioan Eugen Botez, expert atestat M.M.C. Din biserică s-au pastrat structura de cărămidă, picturile murale și icoanele de pe catapeteasmă, restul construcției refăcându-se în totalitate. Lucrarile au fost executate de S.C.Carolin S.A., inginer Statica Ion. Totodata, bisericii i-a fost atașat un pridvor deschis, lucrare ce a fost avizată și aprobată de D.M.I. Lucrările de restaurare ale picturii s-au finalizat în anul 2015. Acestea  au fost executate de S.C. Else Design S.R.L., coordonator Prof. Silviu Petrescu, restaurator pictură murală monumente istorice. În pridvorul atașat și pe exteriorul bisericii în ocnițele existente s-au atasat mozaicuri cu îngeri și sfinți. Catapeteasma, strănile și tot mobilierul din biserică sunt noi, din lemn de stejar și sunt  executate de meșteri din zona Târgul Neamț. [ȘIRUL PREOȚILOR] Panait Popescu (Duhovnicul) (1859 – 1907), Barbu Vlădescu (1907 – 1929), Ștefan Vlădescu (1929 – 1955), Ion P. Tonciu (1955 – 1962), Dumitru N. Birlogeanu (1962 – 1988), Anton M. Ionescu (din 1988), Costel Dan Preda (2005 – 2012), Minel I. Ștefănescu (din 2012).

CIMITIRUL. Parohia Magurele deține două cimitire. Primul cimitir denumit “ Cimitirul Vechi” are suprafata de 5049 m.p. și se află în “vatra satului”. Aici se afla si locul de veci cu monumentul funerar al Domnului Academician Profesor Doctor Ioan – Iovit Popescu, rector al Universitatii Bucuresti și decan al Facultatii de Fizică a Universității București, de pe Platforma Măgurele și al soției sale Doctor Denisa Georgeta Popescu, cercetător în cadrul Institutului. Al doilea cimitir denumit “Cimitirul Nou” – “ Sfântul Antonie Cel Mare” este un cimitir înființat în anul 2000, prin strădania preotului paroh Anton Ionescu și are suprafața de 98.300 m.p.

ACTIVITĂȚI CULTURALE ȘI FILANTROPICE ÎN TRECUT. Comunicarea strânsă între parohie și Institutul de fete ” Ioan Oteleșanu “ care susțineau cântarea din biserică și ajutau bătrânii nevoiași.

PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI. [ACTIVITĂȚI PASTORAL-MISIONARE, CULTURALE, EDITORIALE, FILANTROPICE ȘI CATEHETICE] Parohia Măgurele organizeaza pelerinaje și duce la îndeplinire toate Proiectele Sfintei Arhiepiscopi a Bucureștilor și ale Patriarhiei Romane.

DATE DE CONTACT PAROHIE. [HRAM] Sfinții Împărați Constantin și Elena”, “Sfântul Ioan Botezătorul” și “Sfântul Antonie Cel Mare” [ADRESA] Str.Calugareni, Nr.10-12, Cod postal: 077125, oraș Măgurele, Jud. Ilfov