Biserica Parohiei CHIAJNA

1

Parohia Chiajna se află în  partea de nord-vest a municipiului Bucureşti, pe malul drept al râului Dâmboviţa, la o distanţă de 5 km. de cartierul Militari.

Locuitorii comunei sunt în totalitatea lor de confesiune ortodoxă şi nu sunt aderenţi ai altor culte sau confesiuni. Ei, pe lângă limba română mai vorbesc şi o limbă semi-bulgară alterată (pe cale de dispariţie lentă). Această limbă este atestată şi de pisania bisericii unde se afirmă că :această biserică, mai înainte, ar fi fost din lemn şi avea hramul Sfântul Gheorghe şi că, învechindu-se, s-a ridicat iarăşi din temelie de zid, tot de obştea acestor locuitori bulgari, documente care nu se mai găsesc actualmente.

Biserica Sfântul Nicolae Chiajna este aşezată în partea de răsărit a comunei, pe malul drept al râului Dîmboviţa la altitudine de cca. 12 m. Zidită în luna Iulie 1831 de către meşteri necunoscuţi, biserica a avut la început formă de navă, ulterior adăugându-i-se pridvorul şi cele două abside pentru a o mări. Este prevăzută cu două turle care îi dau sfântului locaş o înfăţişare arhitectonică.

Terenul pe care este construită biserica, este veche moştenire de la foştii ctitori, pe moşia cărora a fost construită. Curtea bisericii a servit şi ca cimitir uman până în anul 1890, când a fost strămutat pe locul de astăzi.

De felul cum pe aceste ţinuturi au apărut locuitori bulgari, nu există documente, însă din spusele bătrânilor comunei reiese că foştii locuitori de origine bulgară şi turcă, ar fi fost colonizaţi aici de către stăpânirea otomană la sfârşitul secolului al XVIII-lea, ca să lucreze pe moşiile Doamnei Chiajna, soţia prinţului Constantin Cernica, care avea în stăpânire şi moşiile de la Cernica, de unde-şi trage şi numele de Cernicanul, moşii care în jurul anului 1835-1840 s-au cumpărat de un prinţ foarte bogat, fugit din Constantinopole, anume beyul Manuc, proprietar al  mai multor hanuri din Bucureşti. În urma refugiului lui Manuc la Paris, aceste moşii au fost cumpărate de un oarecare boier cu numele Isvoranu, care a trasat în comună şi primele două străzi înainte de reforma agrară de la 1864. Această lege de împroprietărire  din 2 mai 1864, aplicată sub Cuza Vodă, a acordat şi locuitorilor acestei comune locuri de case şi terenuri pentru edificii de cultură, formându-se vatra satului. Biserica din comună a beneficiat şi ea de 8,5 Ha teren arabil care au fost retrocedate statului în anul 1949. În prezent s-au făcut demersuri pentru atribuirea acestei suprafeţe, dosarul aflându-se în lucru la Prefectura Judeţului Ilfov.

Nu se cunoaşte arhitectul, constructorul sau pictorul primului locaş de cult.

A fost pictată în ulei (stil byzantin) de către pictorul Coloniţiu  în anul 1925, apoi pictată în tehnica frescă de către pictorii Gheorghe Vasilescu Popa şi Petre Achiţenie în anii 1949-1951, iar ultima oară între anii 1980-1983, în tehnica frescă, de către pictorul Taflan Nicolae.

Ca preoţi de seamă ai acestei biserici au fost: Pr. Dumitru, Pr.Petre şi alte două figuri distinse, cunoscute de credincioşii mai vârstnici ai comunei, preoţii Ilie Petrescu, care a funcţionat şi ca învăţător la şcoala veche a comunei, luminând multe generaţii de copii, socotit ca iscusit păstor şi dascăl cu nume mare, încetând din viaţă în anul 1942 şi înmormântat în cimitirul cartierului Militari şi preotul Athansie Popescu, originar din comuna Chiajna, care a păstorit peste 50 de ani, stingându-se din viaţă la vârsta de 96 de ani, fiind îngropat în curtea bisericii Chiajna. Au urmat : Pr. Ştefănescu Dincuşor, Pr.Sebe Costin, Pr.Ganea Ioan Alin, în prezent preot paroh Macovei Romică şi preot coslujitor, Vasile Cristian.

Ca obiecte de valoare artistică, biserica parohială păstrează un clopot în greutate de peste 200 kg., făcut cu cheltuiala episcopului de Buzău în zilele prea înălţatului domn Alexandru Ipsilanti la anul 1811. Acest clopot a fost păstrat la Buzău până la terminarea primului război mondial, când ne-a fost dat pentru înlocuirea celui furat de către ocupanţii germani.

În biserică se găsesc trei sicriaşe în care se păstrează câte o părticică din moaştele Sfinţilor Mucenici Pantelimon, Visarion şi Haralambie si o caseta cu moastele Sf.Ier.Nicolae, a căror porovenienţă nu se cunosc.

În anul 2002 s-a făcut expertizarea vechii biserici şi întrucât consolidarea ei nu se justifica, nici tehnic, nici financiar, s-a luat hotărârea construirii unei noi biserici, alături de aceasta şi a unei capele şi clopotniţe.

Biserica nouă, construită în plan trefat, este prevăzută cu încălzire în pardoseală, sistem antiefraţie, aer condiţionat, fiind dotată cu catapeteasmă şi străni de stejar sculptat, policandre, vitralii şi toate accesoriile necesare în vederea desfăşurării în siguranţă a serviciilor divine.

Catapeteasma, strănile, scaunele arihereşti, citelniţa, iconostasul, axioniţa sunt din  lemn de stejar, sculpturi executate la Atelierele Institutului Biblic de la Popeşti-Leordeni, unde, actulamente, avem deschisă comandă pentru catapeteasma de la capelă.

Cele 11 vitraliile şi patru mozaicuri, de o calitate deosebită, au fost executate de Firma Art Georgies din Iaşi.

Icoanele de pe catapeteasmă (în trei registre) au fost executate de domnul pictor Carp Vasile, actualmente având deschisă comadă pentru executarea icoanelor pentru catapeteasma capelei la Firma Art Georgies.

Biserica nouă, a fost târnosită  la data de 21 noiembrie 2008,de către Preasfinţitul Părinte Episcop Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, când a primit pe lângă hramul bisericii vechi Sfântul Nicolae şi hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

În anul 2009 s-a construit, cu Înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, capela din curtea bisericii, clopotniţa şi un agiazmatar care sunt actualmente în stadiul de finisaje interioare.

Se are în vedere construirea unui Centru cultural-social, pentru care există proiect şi aprobările necesare , precum şi  a unui lumânărar.