PAROHIA CĂLŢUNA

Biserica poartă denumirea de la satul Călţuna – nume care după tradiţie ar fi fost purtat de prima soţie neoficială a lui Ştefan cel Mare , care era de origine din Brăila.

Împreună cu aceasta, viitorul domnitor al Moldovei vine la Bucureşti în refugiu – la curtea lui Vlad Ţepeş. Nu ştim dacă tradiţia este adevărată şi nici nu este confirmată de vreun document. Înclinăm să credem că numele satului vine de la călţunaşi , flori purtate cu predilecţie de tineri la nunţi – ca trimişi ai celui ce se căsătoreşte, la casa miresei.

Credem că ultima tradiţie e cea adevărată deoarece satul Călţuna este amintit pentru prima dată într-o hartă de provenienţă rusă – a generalului F.G. Bauer– şi apoi a generalului Hatov, hărţi întocmite asupra Munteniei şi Moldovei – cu ocazia războiului ruso-turc – 1828 – în care sunt indicate şi numele satelor şi comunelor din care făceau parte.

Satul Călţuna avea la data descrierii făcute de Hatov – numai 20 de familii – aceasta la anul 1835 ( C. Giurescu – Principatele Române la începutul secolului al- XIX-lea).

Biserica, în formă de corabie cu o singură turlă, a fost ridicată în anul 1832, de către Nicolae Grecu Taboegiu – împreună cu soţia sa Anastasia. A fost zidită în timpul „Regulamentului organic” , când Principatele erau ocupate de armatele ruseşti sub conducerea generalului Dimitrie Kisseleff.

Aceste lucruri sunt amintite într-o însemnare făcută pe una din evanghelii – tipărită la anul 1812.

Iată cuprinsul însemnării: „ Această sf(â)ntă şi Dumnezeiască Evanghelie s-au cu(m)părat de robii lui D(u)mnezeu Nicolae erei Stancu Ghica , Teodorache ot satul Măgurele cându s-au zidit biserica în zilele armiei rusieşti şi a ghinaralului Dmitr(i)e Petrov Chisilov – 1832 No(am)v(rie) 13.

Aşadar, 13 noiembrie 1832, este data sfinţirii bisericii.

Acest lucru este confirmat de o altă însemnare făcută pe aceeaşi Sfântă Evanghelie , care sună astfel: „ate(e)astă biserică s-au sfinţit de sfinţ(i)a sa protopop Răducanu ot Colţea fiind ajutor sfinţ(i) sele şi proietosul gavriil ot Bucurescii şi au î(n)semnat spre pomenire vec(i)nică – 1832 No(e)mv(rie) 13 şi au scris erei Mihail proistos”.

La început, biserica ( naosul) a fost despărţit în două – partea în care stau femeile şi cea a bărbaţilor. Partea unde stau femeile a rămas nepictată. Când s-a dărâmat zidul despărţitor nu se cunoaşte cu precizie, însă înclinăm a crede că în jurul anului 1881, când urmaşii fostului ctitor au învelit biserica cu tablă, înlocuindu-se vechiul acoperiş din şindrilă şi când bisericii i s-au făcut unele reparaţii.

Biserica a fost pictată iniţial în frescă, plafonul în întregime în tempera şi Sfântul Altar, iar părţile laterale numai până la zidul care despărţea locul bărbaţilor de cel al femeilor , în frescă.

În partea dreaptă, de la intrare, au fost zugrăviţi ctitorii, împreună cu doi fii, din care se mai păstrează numai unul, al doilea a fost distrus prin mărirea uşii care, iniţial, era mult mai mică decât cea existentă.

Deasupra uşii este zugrăvită biserica , alături de ctitori, în forma iniţială , cu acoperişul de şiţă.

Biserica este zidită din cărămidă „oltenească”, cu tindă foarte joasă şi pardosită cu lespezi de piatră.

În anul 1874 i s-au schimbat uşile diaconeşti care există şi astăzi, de către fii fostului ctitor.

În 1881, biserica a fost acoperită cu tablă, înlocuindu-se vechiul acoperiş de şiţă şi i s-au făcut şi unele reparaţii exterioare.

În anul 1928 – 1929, din iniţiativa – rea dealtfel, a unor persoane ce nu pot fi amintite aici, o parte din pictură şi anume, părţile laterale , au fost acoperite cu un strat de zugrăveală, deasemenea şi ctitorii de la uşa bisericii, rămânând numai plafonul cu pictura veche.

În anul 1956, vechea tindă a fost înlocuită cu cea actuală.

Pictura nouă s-a făcut în anul 1966 cu contribuţia benevolă a credincioşilor – păstrându-se în întregime vechiul registru al picturii iniţiale, atât pe plafon cât şi în părţile laterale, unde odată cu curăţarea zugrăvelii ce acoperea pictura , registrul vechi a ieşit în evidenţă în întregime , precum şi portretele ctitorilor.

Biserica nu este monument istoric.

Din documentele aflate în arhiva parohiei , reiese că la această biserică, în decursul anilor, au slujit următorii preoţi :

La data de 13 noiembrie 1832 este amintit preotul Simeon;
La data de 15 iulie 1848 este amintit preotul Cîrstea Ioan, a cărui cruce se găseşte şi astăzi în spatele bisericii;
În anul 1855 slujea la această biserică preotul Ilie;
La 21 octombrie 1881 slujea preotul Constantin Popescu , care după doi ani se mută la parohia Sinteşti;
După această dată păstoreşte ca paroh, preotul Dumitru Rădulescu , fiu al satului Călţuna până în anul 1935, când este înlocuit – fiind pensionat- cu preotul Emanoil Nedrea, care slujeşte până în anul 1939.
Au urmat preoţii Nicolae Dobrescu, Ion Anastasiu, Stan Alexandru şi din anul 1990 Pr.Păun Ion.

Din nefericire, în noaptea de 26-27 ianuarie 2010, biserica a ars în urma unui scurt circuit electric, nemaiputând fi reconstruită.

Prin Înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, vechea biserică a fost desfiinţată, în prezent aflându-ne în stadiu de proiectare a noii biserici.